Mesajul Parintelui de intampinare cu fotografia parohiei si a parintelui.

„Pace celor ce vin, bucurie celor ce ramân, binecuvântare celor ce pleacă”.
Ca preot şi duhovnic nu pot să nu amintesc despre cuvântul de învăţătură care începe întotdeauna despre locaşul lui Dumnezeu şi anume Biserica.
Cuvântul Biserică (din latină basilica; greacă ekklesia) înseamnă comunitatea celor chemaţi. Biserica nu este o simplă unitate administrativă un locaş de cult sau un grup de credincioşi, ci este o realitate unică, un organism viu, divino-uman, văzut dar şi nevăzut, este Trupul tainic al lui Hristos în care noi - viii şi morţii – suntem mădularele, iar Iisus Hristos este Capul. Scopul (misiunea) Bisericii este înnoirea şi transfigurarea omului şi a întregii creaţii în Hristos prin Duhul Sfânt şi pregătirea, încă de acum, pentru Împărăţia lui Dumnezeu (veşnicie).
Parohia este formată din toţi credincioşii care vin regulat la o anumită biserică, care formează astfel o adevărată familie duhovnicească şi care participă la viaţa liturgică a Bisericii: Sfânta Liturghie, vecernii, utrenii, Sfântul Maslu, cununii, botezuri, parastase ş.a.
Enoriaş este cel care are sentimentul apartenenţei la această comunitate parohială şi care prin tot ceea ce face are în vedere şi bunul mers al parohiei din care face parte.
Credinţa este una din cele trei virtuţi teologice (alături de nădejde şi iubire) prin care omul crede în existenţa Sfintei Treimi (Dumnezeu-Tatăl, Iisus Hristos şi Duhul Sfânt), a duhurilor (îngerii şi demonii), a lumii ca zidire a lui Dumnezeu, în tainele Bisericii, în învierea morţilor, în Judecată şi în viaţa veşnică (raiul şi iadul) care urmează după viaţa pământească.
,,Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută".(Apostolul Pavel)
Credinţa adevărată este însoţită întotdeauna de fapte, spune apostolul Iacov. Credinţa fără fapte este o credinţă zadarnică, moartă, aşa cum trupul fără suflet e mort.
Credinţa lucrează prin dragoste, învaţă apostolul Pavel. Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută, scrie apostolul Pavel lui Timotei.
,,Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie", scrie psalmistul.
Învăţăturile credinţei sunt o hrană spirituală:,,Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Iisus, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături, pe care ai urmat-o până acum."
Făcând cele plăcute lui Dumnezeu, mai întâi ne vor folosi nouă, căci aşa vrea Dumnezeu, să dorim binele fraţilor noştri şi mântuirea tuturor oamenilor mai mult decât pe a noastră. ( Sfântul Teodor Studitul)
Încă de la înfiinţarea parohiei, cea mai mare dorinţă a enoriaşilor a fost şi a ramas construirea unei biserici ortodoxe româneşti, având menirea de a susţine şi întări credinţa ortodoxă, precum şi legăturile cu celelalte confesiuni creştine.
Ne exprimăm speranţa că acest mesaj va ajunge la dumneavoastră împreună cu binecuvântările pe care Dumnezeu le va răsplăti acelora care contribuie la ridicarea acestui locaş de închinare românesc în Capitala Suediei, Bredäng - Stockholm.
Sprijinul pe care dumneavoastră, fraţii noştri de neam şi credinţă, îl oferiţi proiectului primei biserici româneşti din Stockholm ne întăreşte convingerea că românii din comunitatea pe care o formăm sunt printre cei care cunosc cu adevărat semnificaţia cuvântului unitate şi importanţa spirituală a lucrării începute spre slava lui Dumnezeu şi împlinirea unei nevoi spirituale româneşti de trăire creştinească pe aceste meleaguri scandinave.
Terenul a fost obţinut în vara anului 2006, în urma demersurilor făcute de conducerea Asociaţiei "Frăţia", Elena Borca (preşedinte) şi Mirela Muth (vicepreşedinte) cu binecuvântările mele pentru Parohia noastră Ortodoxă Română "Adormirea Maicii Domnului" din Bredäng-Stockholm.
Proiectul românesc, iniţiat şi dezvoltat aici se va integra perfect în peisajul scandinav, va evidenţia valorile spirituale autentice ale poporului român, va contribui la integrarea mai bună în societatea suedeză precum şi la dialogul multicultural din complexa societate scandinavă.
Centrul proiectului, este o biserică maramureşană din lemn în jurul căreia un complex arhitectural destinat activităţilor cultural - sociale şi dialogului ecumenic va fi locul din care pornesc acţiuni concrete menite a aduce o contribuţie importantă la dezvoltarea patrimoniului cultural românesc şi promovarea sa în armonie cu valorile societăţii suedeze şi europene.
Arhitectura întregului complex maramureşean a fost realizată de către arhitectul român Dorel Cordoş iar sculptorul artizan Viorel Mihiş din localitatea Baba, Maramureş, a făurit în totalitate mobilierul sfântului locaş şi iconostasul. Biserica de lemn a fost păstrată timp de 4 ani în Maramureş, la Poienile Izei, care din păcate s-a deteriorat, dar se va executa de către preotul Ion Pop, împreună cu meşterii săi chiar pe terenul acordat aici la Stockholm, urmând să sculpteze porţile maramureşene şi foişorul cu ajutorul lui Dumnezeu şi al oamenilor de suflet.
Piatra de temelie pentru prima biserică ortodoxă românească de lemn, în stil maramureşean, din nordul Europei a fost pusă duminică 26 aprilie 2009, la Bredäng - Stockholm. Sfânta Slujba a fost oficiată de către Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, împreună cu Preasfinţitul Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, preotul paroh Gheorghe Borca alături de un sobor de preoţi şi diaconi din Suedia şi din România.
Această realizare este aşteptată de 25 de ani atât de enoriaşii bisericii cât şi de Asociaţia Frăţia. Prin realizarea proiectului se deschide posibilitatea răspândirii unei arhitecturi maramureşene unice în Suedia şi Scandinavia şi care va fi sub protecţia UNESCO.
Aici tineretul poate învăţa să ducă mai departe moştenirea noastră spirituală, culturală, să-şi păstreze limba şi în acelaşi timp să primească o preocupare constructivă.
În "Cartea de Aur" a bisericii şi a complexului care va deveni Centru Ecumenic în una din cele mai importante capitale europene vor figura numele tuturor ctitorilor care au contribuit la ridicarea acestui edificiu care va ramâne o dovadă vie în lumea scandinavă şi în Europa. Acest document va fi păstrat la loc de cinste, spre veşnică pomenire şi aducere aminte generaţiilor viitoare despre demnitatea de a fi român, pentru care s-au sacrificat românii de pretutindeni şi cei ajunşi în Scandinavia, la începutul acestui mileniu aducător de mult zbucium şi al unei pribegii de o dimensiune fără precedent în istoria poporului nostru.
Sperăm ca proiectul acesta să ne unească, să dea putere românilor din Stockholm şi de pretutindeni în realizarea unui obiectiv important pentru noi toţi, aducător de prestigiu naţiunii şi de folos ambelor ţări.
Faptul că veţi ctitori o biserică românească denotă că avem cu toţii o misiune nobilă, demonstrând astfel, încă odată, că românii, în general, sunt promotori ai ideilor valoroase, autentice, care pot aduce beneficii de imagine României.
Dorim ca acest mesaj să constituie o confirmare a faptului că sprijinul pe care îl acordaţi proiectului bisericii româneşti din Stockholm este de o mare importanţă şi în viitor, făcându-vă, pe fiecare dintre dumneavoastră parte din destinul lăcaşului sfânt ce va rămâne peste veacuri mărturie a prezenţei româneşti în această parte a lumii.
Proiectul primei biserici cu arhitectură românească tradiţională din Scandinavia "priveşte" în continuare cu speranţă spre dumneavoastră, cei aleşi de Dumnezeu să fie vrednici a sprijini zidirea sa. Acest fel de împlinire avem nădejdea că se va naşte prin dumneavoastră şi în rândul altor fraţi români care au auzit mai târziu despre ctitoria românească de la Stockholm.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi. Amin!
Pr. Gheorghe Borca, parohul bisericii cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” din Bredäng, Stockholm





